China on a shoestring


Stimati tovarasi si preteni, va salut din calduroasa Republica China! Nu chiar atat de calduroasa, dar migram usor-usor, in trenuri de noapte care imi aduc aminte de-ale noastre postdecembriste, de la 16 la 30 de grade. Inca 2-3 zile and ne prajim la soare mai ceva ca o rata Peking la rotisor. Pentru ca tot am timpi morti, sute de kilometri de trecut, si n-am cu ce contrabalansa cadenta rotilor, m-am gandit sa povestesc un pic de China.

1.Food

Nu stiu de ce-am inceput fix cu capitolul asta deprimant. Alarmant. Dezastruos. Poate pentru ca imi traiesc, zi de zi, dezamagirea in fiecare lingura pe care-o imbuc. Ce zic eu lingura.. chopstick, am vrut sa zic.

Ca mare fan al bucatariei chinezesti, asiatice in general, am asteptat cu sufletul la gura vacanta asta. Si pot sa va spun ca oriunde am mancat, incepand de la fast-food-uri chinezesti si pana la restaurante exquisite (ok, China a fost on low budget, dar am mancat si la unul d-asta, sau cel putin asa ii spunea numele), ei bine, mancarea e delicioasa. Iti explodeaza in gura milioane de arome, incerci sa mergi pe firul vreuneia si sa-i trantesti o stampila, dar te pierzi in melanjul de gusturi, si spui doar “fuck it, e foarte bun, ce conteaza ce gust are?”

In primul rand, chinezii mananca orice. Orice misca, orice a trecut de stadiul de parameci sau are clorofila, e bun de pus pe jar sau fiert in suc propriu.

In piata, gasesti la tarabe de la serpi, lacuste, viermi si larve de toate felurile, pana la pui mici abia iesiti din nou, fripti intregi, frigarui de capete si picioare de animale diverse, scorpioni prajiti si cate si mai cate. Burta de vita e si ea la mare cinste. Si intestinele, de toate felurile. (Care put. Rau de tot. Dar par foarte apreciate toate. Noi doar i-am crezut pe cuvant, de data asta.)

Vin apoi fast-food-urile locale, cu cateva feluri cuminti, fara multa personalitate, livrate la minut … aici gasesti ceea ce noi am numi, in Romania, o mancare chinezeasca foarte buna. Nici o legatura cu fast food-urile noastre chinezesti oricum.

Si apoi vin restaurantele, mari si mici, in care aproape invariabil n-au meniu in engleza, dar mai au cate-o poza pe care poti sa pui mana si sa-ti faci cruce rugandu-te sa primesti ceva mancabil. Pana acum, totul a fost minunat. Ne-am lins si degetele, si betisoarele.

Ce reprosez insa acestei bucatarii, cel putin prin locurile pe care le-am batut noi, este ca folosesc foarte putine legume. Confirma si ei, suprinzator, ca sunt niste carnivori convinsi. Si ca pe locul 1 este carnea, abia pe locul doi orezul. Cel putin la orase. Mi-as dori o farfurie mai plina de verde. E drept ca la Yangshuo, care e mai de la tara, predomina verdeturile, dar in rest… carnea e la putere.

Atunci de unde inceputul ultra-alarmist?

Ei bine, mi se pare ca traim aici intr-o micro-era de consumerism accelerat impins la extrem, care, sub care presiunea de a hrani un milliard “si ceva” de suflete, a dus intr-o directie din care cineva are de pierdut, pe termen lung. Si cand spun cineva ma gandesc la cea mai mare parte din cei un milliard si ceva.

Toata mancarea e plina de aditivi. Plina. Nu exista nici un sos, trust my word, facut “de casa” sau de restaurant, ma rog. Totul se ia de la Dragonii Rosii locali, se combina in farfurie si se da la servit. Si la restaurant, si acasa.

Si asta nu e tot. Singurele chestii pe care le gasesti peste tot, de mancare, ieftine si delicioase, sunt supele instant, si noodlesii instant cu diverse carnuri deshidratate.

Iei o butelca de supa, pui apa, si gata, ai mancare din mers. Cred ca peste un chil de supa. Delicioasa. Am luat si noi, in tren, si au fost bune. Si ce mai gasesti peste tot, sunt suluri mici de salam, pateuri, si alte chestii, care toate au termen de expirare 2-3 ani. Si nu stau in frigider, se tin pe raft. Sau la tarabe. De unde trag concluzia ca sunt niste chimicale sinistre pe-acolo. Nici n-am avut curiozitatea sa gust sa vad cum sunt, de fapt.

Nu stiu ce reglementari exista aici, cine controleaza si ce controleaza la capitolul alimente. Poate exagerez. Dar mi se pare ca se vede clar, cu ochiul liber, de turist infometat (si imi confirma si ei, pe cat reusesc sa interactionez) ca da: incep sa o duca bine,  le-a crescut mult nivelul de trai si mananca tot mai mult in oras. Si isi iau to go. La praz, la birou, cate-o supica de-asta.

Mie personal mi se pare o otravire in masa. Si nu, credeti-ma, n-am nici o fita de raw-veganista, si nu sunt nici vreo alarmista fara discernamant. Pur si simpu constat realitatea, prin filtrul propriului stomac.  Din fericire, doar 2 saptamani. Dar ei, toata viata.

Va las si cateva poze de prin piete, pana vin pozele  “originale” de la Bogdan.

IMG_4556 IMG_4558 IMG_4731 IMG_4721

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s